DIN EDEN...

 

Din Eden,

De aici, de sus,

Îmi ești cam cunoscut.

Cuprins în singurătatea ta,

Cu zâmbete ascunse,

Și multe măști convinse,

Cu sufletul închis în pumnii tăi cei strânși,

Ești amorțit, dar n-ai murit.

Dorințele ți s-au trezit.

La fel și temerile tale,

Cresc, monumental, se pare,

Că simți și poți iubi,

Te poartă pe alei de disperare.

Căci totul pare un revers, angos,

O fulgerare,

O rătăcire de moment

Sau poate un abandon,

Stingher, sentimental.

Să fii cuprins nu ți se pare.

Nu e normal, e o întâmplare.

Nu poate fi. Nu e real,

Nici scenariul ideal.

Căci sufletul întors pe dos,

E de regulă cam zgomotos.

Și ție deși îți cam place,

Să nu te asculți în capul tău,

Nu te complace.

Hai, în Eden-ul meu,

Trăiește și visează,

Alungă toate fricile,

Deschide toate ușile,

Dă voie simțurilor tale,

Să adune cenușile.

Să aprindă focul,

Mutând tot locul.

Din Eden, de aici, de sus,

E ceva tragic la tine,

Familiar și totodată,

O curiozitate încordată.

Din Eden, de aici, de sus...

Te aștept la un apus!