HEAVEN IS A PLACE ON EARTH

Se spune ca raiul este un loc pe pamant...

Si asa si este, doar ca cei mai multi dintre noi nu il gasim pentru ca nu stim cum sa il cautam.

Ne pierdem in cotidianul grijilor si responsabilitatilor,  in asteptarile  celor din jurul nostru sau in amortirile simturilor noastre. 

Nu mai stim sa ne bucuram cu adevarat, sa gasim motive de recunostinta sau sa privim cu atentie la ceea ce ar putea sa ne invie sufletul din nou. Ne temem atat de mult de moarte si ca o sa imbatranim incat aproape ca uitam sa mai traim. Incercam atat de mult sa controlam totul incat aproape am uitat ce mai inseamna prezentul.

Lasam totul pe mai tarziu pentru ca ne mintim mereu ca avem timp dar timpul nu este garantat nimanui. Ziua de azi este un pivilegiu. Sa ne bucuram mai mult. Sa fim mai recunoscatori, mai prezenti in vietile noastre. Sa cautam deci, raiul pe pamant prin oameni si locuri care te trezesc din adormirea ta, dincolo de cele mai mari frici si insecuritati ale tale, daca ceva te face fericit, atunci nu poate fi atat de rau. 

Peste rau si prin padure...in cautari. Raiul de azi, poarta un nume:natura.

Drumetie. Traseul cu marcaj rosu. Pasul Prislop (Maramures)-Taul Stiol-Varful Gargalau.In apropierea manastirii gasim un indicator care ne avertizeaza ca avem in fata un traseu de 5.5 ore, dar nu descurajam, ne plac provocarile, libertatea si oboseala de dupa. Nu as putea sa explic. Trebuie sa incerci ca sa intelegi. Munti inalti, culmi pline de zapada, mii de branduse de primavara imprastiate haotic, cer limpede ce se oglindeste cu o nuditate absoluta in lacul rece de munte. Peste tot natura vie. Se vad semnele timpului. Un verde crud incepe sa cuprinda intreaga padure. Sunetele pasarilor se dezmortesc la razele soarelui. Totul intre doua anotimpuri. Exact asa! Un pitoresc absolut!

Acum, sa va spun unde!

Pasul Prislop este cea mai inalta trecatoare din Carpatii Orientali, la 1416 m altitudine si face legatura dintre Depresiunea Maramures, situata spre vest-nord-vest si valea Bistritei Aurii (Moldova) situata spre est-sud-est.

Lacul Stiol este un lac glaciar, situat in Muntii Rodnei, la o altitudine de 1800 m, la poalele Varfului Gargalau (2158m), de aici izvorand raul Bistrita.

Varful Gargalau (2158 m)  se afla in partea de est a muntilor Rodnei, oferind o vedere panoramica atat peste muntii Rodnei, Maramures cat si asupra partii de sud a Ucrainei.

Iar in cele din urma, sa va si arat!

       

Prieteni necuvantatori pe munte

”Natura este poezia lui Dumnezeu.” – Dante Alighieri

Sa invatam sa citim mai mult!

R.O.X.

GOSPEL CELEBRATION

HRISTOS A INVIAT! 

Acesta este salutul crestinesc ce ne uneste in speranta si lumina, marcand biruinta vietii asupra mortii prin puterea de sacrificiu in fata pacatelor noastre. 

Anul acesta Procred Music a dorit sa ofere o alta voce sarbatorilor pascale, propunandu-ne un concert tematic, intr-o interpretare moderna a conceptului gospel. 

Va aduceti aminte de scenele acelea pline de bucurie din bisericile afroamericane in care toata lumea canta, danseaza si se veseleste, de influentele jazz si blues din muzica corala?

Ei, bine concertul din data de 19 aprilie 2025 organizat la BT Arena Cluj, denumit nu intamplator"Because He lives" a reusit sa recreeze intocmai aceasta bucurie, adunand pe scena cantareti gospel de renume (Angela Primm, Lynda Randle, Guy Penrod, Chris Blue), artisti autohtoni consacrati (Luminita Anghel, Nico Matei, Remus Alazaroae, Nick Casciaro), dirijori extrem de talentati (Daniel Jinga, George Natsis, Andrei Tudor), orchestra Operei Nationale din Bucuresti si corul Procred. Un act artistic de necontestat, in sala mii de oameni!

Acest eveniment are loc pentru a doua oara in Cluj-Napoca si se datoreaza eforturilor fondatorului Procred  Music, George Doca care a dorit sa puna muzica in slujba credintei si a sufletului omenesc, sa creeze un spatiu al reflectiei intrapersonale si al regasirii umanitatii dincolo de segregarea crestinisumului in culte, prin simpla credinta. 

Conceptul gospel insa nu este usor de inteles de toata lumea. Majoritatea pieselor interpretate au fost in limba engleza iar artistii nostrii consacrati nu au fost pusi in valoare mai deloc. Publicul a fost intr-adevar variat dar cumva s-a raportat si la experienta avuta la evenimentul organizat anul trecut, cand a existat un echilibru mai mare intre interpretari, stiluri muzicale si valorificarea artistilor. Poate undeva la mijloc s-ar regasi o zona cu rezonanta mai mare, dar in rest apreciem actul si viziunea artistica in sine, precum si efoturile tuturor celor implicati in acest proiect.

Si inchei, prin a-ti marturisi cititorule, ca sunt convinsa in fiecare zi tot mai mult ca "daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica". (Emil Cioran).

Making love with your senses...sau MULTISENZORIAL

 

Vizual, sala prezintă o eleganţă arhitecturală deosebită iar îmbrăcată în cele aproape 3500 de lumânări decorative aproape că devine ireală. Mi-ar fi plăcut ca acest efect de lumină să fie totuşi creat de lumânările tradiţionale care ard şi fumegă în aer până la epuizare, cu ceara prelinsă pe margini şi căldura lor îmbietoare, dar nu minimalizăm căci efectul vizual a fost oricum de impact. 

Un miros ambiental special conceput pentru acest eveniment de cei de la SANA inundă întreaga sală. E cu atât mai curios cu cât pare un amestec familiar de arome dar care totuşi, te pune în dificultate atunci când încerci să le identifici. Un miros relaxant şi rafinat care te face să îţi imaginezi că participi la un concert cameral intim. 

Cele patru anotimpuri ale renumitului compozitor Antonio Vivaldi, aduse la viaţă de violonista Diana Jipa alaturi de ansamblul Sebastian la Sala Auditorium Maximum din Cluj-Napoca (12 aprilie 2025).  Patru concerte pentru vioară ale compozitorului, fiecare dintre acestea reprezentând muzical un anotimp al anului. Compuse în jurul anului 1718-1720, când Vivaldi era maestru de capelă al curţii din Mantova, acestea au fost publicate în anul 1725 în Amsterdam, împreună cu 8 concerte suplimentare.  Un concept inovator care îşi propune să transforme muzica în artă narativă, programatică, să redea poezia şi natura în muzică instrumentală: pârâuri curgătoare, trilurile păsărilor, ciobanul şi câinele lui, furtunile, peisajele înghetaţe, focurile calde, vânătorul ce îşi aleargă prada ş.a. Alternanţa rapid-lent-rapid crează un crescendo al tensiunii şi îţi captează atenţia într-o încercare de anticipare senzorială a punctelor culminante.

Artiştii activează de peste 20 de ani în elita artei interpretative iar violonista Diana Jipa a făcut parte din duo-ul (alături de pianistul Ştefan Doniga) ce a primit recunoaştere Guinness World Records în anul 2024 ca fiind primii artişti profesionişti din lume care au reuşit să susţină concerte profesioniste pe toate cele 7 continente ale lumii, în mai puţin de 100 de zile.  Doar celebra formaţie de muzică rock Metallica a mai reuşit să ofere performanţe artistice pe toate continentele, dar într-o perioadă de timp mult mai mare, acest record fiind stabilit în anul 2013.

Turneul celor doi artişti români a durat 98 de zile şi 22 de ore şi s-a numit Drumul libertăţii, fiind dedicat împlinirii a 35 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 şi ideii de libertate şi sacrificiu. Artiştii au oferit concerte în toate marile scene din oraşele simbol pentru manifestul curajos al obţinerii libertăţii: Bruxelles, Pretoria, Cebu (Filipine), Auckland (Noua Zeelandă), New York, Lima, cărora li s-a adăugat, la finalul turneului, Stația Științifică chiliană „Julio Escudero” din Antarctica.

Închei acest articol, invitându-te cititorule să fii curajos şi să alegi nesfârşirea şi autocunoaşterea sinelui tău prin artă, "căci arta nu este un pact cu diavolul, cu neliniştea" (Vasile Ghica), ci dimpotrivă îţi spun că nu există nicio "cale mai bună să ocoleşti lumea decât prin artă, şi nu te uneşti mai sigur cu ea, decât prin artă" (Johann Wolfgang von Goethe).

Pentru informaţii cu privire la noile evenimente/locaţii din acest concept: https://multisenzorial.com/

 

ALGORITMUL DRAGOSTEI...

Grupul măritatelor. Grupul divorțatelor. Grupul celor care încă mai caută şi nu găsesc şi mai e un grup complicat al celor ce caută şi prea găsesc, dincolo de nuanţele alb şi negru. 

Nu ştiu şi nu pot înţelege de ce universului îi place să se joace aşa cu oamenii şi să ofere impresia  narcisistă a unui control absolut şi a unei înţelegeri depline a lucrurilor care se întâmplă sau nu se întâmpla şi mai grav, a emoţiilor umane, un tărâm total imprevizibil aş putea spune, chiar şi pentru cei mai pricepuţi cercetători.

Raţional, se pare că ne place să trăim în iluzia unui control şi a unei anticipări depline. Tot raţional se pare că emoţiile se pot somatiza fizic în realitate materială. În mod evident, m-am întrebat mai apoi, dacă raţiunea poate controla în mod definitiv manifestarea sinelui interior la nivel emoţional şi ce înseamnă un echilibru al celor două componente? Şi dacă este atât de complicat să-ţi cunoşti propriul eu interior, cum ar putea un algoritm al unui program tehnic, să îţi identifice propria jumătate, într-o lume în care cu toţii pare că vrem să fugim cât mai mult de propria singurătate dar ne place să ne cufundăm în singurătăți mult mai neînduplecate.

Un pahar de vin cu fetele mele, de data asta DIVORŢATELE. S-ar putea amesteca destul de uşor  categoriile de mai sus, căci până la urmă şi  prietenele mele îşi reiau parcursul căutărilor personale al unei jumătăți mai potrivite, în moduri verosimile sau mai puțin verosimile. 

Aplicaţiile de dating online. Mi s-a părut destul de superficial să pot percepe ca fiind utile aceste noi tehnologii în procesul de selecție naturală a unei compatibilități emoționale, intelectuale şi fizice. De ce? Pentru că nouă oamenilor, ne place să mințim iar singurătatea este un motiv suficient de bun să faci din acest lucru o artă. Mai întâi începem cu minciuni mici, o fotografie dintr-un profil mai bun, o lumină mai avantajoasă iar mai apoi oferim nuanțări şi justificări propriei personalități pentru acceptare. Îmi place să mănânc doar salată, dar tânjesc în secret după un burger cu cartofi prăjiți şi sos de usturoi. Îmi place să citesc cărți de Balzac dar abia reușesc să termin de citit cele două pagini ale reclamelor săptămânale din poştă. Ascult muzică clasică dar în realitate abia aștept ca la sfârșitul unei petreceri dj-ului să-i alunece degetele spre un alt playlist. Sunt o persoană optimistă şi zâmbitoare dar în camera mea mă cufund într-o tristețe de nedescris. Sunt un om pe picioare, cu o direcție clară, dar în realitate sunt în căutarea propriei identități, încercând să-mi ofer confort prin alți oameni, printr-o validare externă. Toată lumea minte. E trist, dar adevărat.  Aici intervine acceptarea şi totodată, anticiparea.

E remarcabil totuși, cum noua serie de aplicații online îţi poate oferi un eșantion extrem de larg al criteriilor de selecție (aspecte fizice, interese, preocupări, raza teritorială, vârsta, ocupația ş.a). Trebuie să recunosc că am rămas surprinsă să observ persoane de carieră, cu o vârstă matură în aceste medii online. Mai nou, anumite aplicații oferă şi protecție suplimentară celor de sex feminin, blocând contactul partenerilor masculini, astfel că doar fata are posibilitatea de a iniția conversația iar fotografiile încărcate sunt verificate în mod suplimentar prin reconfirmarea identității.

Mai departe, pot să spun că am asistat la două astfel de întâlniri în care figura din spatele ecranului s-a prezentat la un date tradițional fată în fată... un medic chirurg şi un inginer. Două persoane cu identități total diferite sugerate ca  fiind compatibile cu aceiași persoană. Recunosc că instinctul meu a fost să cercetez, adresând întrebări pertinente şi chiar incomode. În fapt, cred că vroiam mai degrabă să cunosc persoanele cu care interacționam şi limitele lor personale. Nu contest că fiecare din cele două persoane au multe lucruri de oferit dar relațional vorbind, lucrurile mi s-au părut a fi forțate, neverosimile şi uşor stângaci, în ciuda unui context planificat al unei întâlniri atent selectate, pe baza unui algoritm bine calculat iar la nivel de compatibilitate, lucrurile stau şi mai prost... Nu contest că procesul de cunoaștere este abia la început iar concluziile mele se pot schimba, însă rămâne de văzut evoluţia dinamicii relaţionale.

Totuşi, se pare că dragostea cere timp, efort şi uneori durează mai mult până a fi găsită. Până la urmă contează modul în care îţi trăieşti călătoria...

şi aici trebuie să recunosc şi motivele pentru care îmi ador prietenele divorţate...CURAJUL, BUCURIA lor, PERSEVERENŢA şi DETAŞAREA faţă de aşteptările celor din jur. Majoritatea dintre ele parcă au înţeles în sfârşit că un compromis naşte un alt compromis şi că nu au nevoie să se valideze printr-un partener, în fond viaţa este mult prea scurtă şi fragilă ca să îţi permiţi luxul de a fi nefericit iar iubirea şi autocunoaşterea sinelui tău cu binele şi răul ce roieşte în fiecare dintre noi este primul pas spre fericire.

După câteva astfel de evaluări, aleg în continuare relaţionările autentice, surprinzătoare şi asumate, fără măşti, precum şi date-urile tradiţionale, cu muzică şi mâncare bună, un pahar de vin roşu şi un dans  într-o intimitate nedisimulată, neprogramată.

Calcule şi algoritmuri matematice...IUBIREA ESTE CEEA CE CREĂM!

Episod 1

R.O.X.

Şi o melodie frumoasă pe fundal...

OH, BABY...

Daca tot iubim controversa atat de mult, eu cred ca e momentul perfect sa va prezint o noua artista, cu o piesa si un mesaj pe masura marilor dezacorduri sociale. E destul de interesant sa-ti studiez reactia cititorule si parca deja pot sa-mi imaginez grimasele conservatoare ale fetei tale sau cum iti coplesesc prejudecatile mintea, citind cuvintele mele. E si mai palpitant sa te provoc asa, sa ma contrazici, dar te rog sa o faci doar dupa ce asculti cu atentie linia melodica, mesajul piesei si timbrul artistei.

 Te-as incuraja sa incerci sa iti imaginezi cum ar fi sa fii tu cel prezent sau dorit in camera artistei, sa o dezbraci cu privirea, sa iti doresti sa ii atingi cu degetele, pielea fina, sa te joci cu parul ei sau sa ii faci spiritul sa fremete de dorinta, asa cum o exprima ea, prin muzica. Sa dansezi cu ea si sa te pierzi in imbratisarile ei pana intr-o stare de sufocare. Sa ii privesti formele trupului intr-o intimitate si o nuditate emotionala aproape de limita vulnerabilitatii. Sa intelegi ca in viziunea sa artistica posesia a doua suflete este mereu asumata bilateral si dreptul de a cere si a oferi nu poate fi un subiect tabu, indiferent de cine o face. Conexiunea umana explicata rafinat prin muzica, prin exprimarea dorintei in mod nedisimulat intre cei doi parteneri, intr-un parteneriat de egalitate in fata instinctelor primare sau dupa cum insusi artista evoca, si femeile pot avea dorinte.

Nu demult, un cititor mi-a laudat abilitatea de a scrie in mod corect si fluid, dar mi-a reprosat inhibarea emotiilor in spatele randurilor ce se aseaza cu o disciplina aproape militareasca. Am decis sa remediez acest aspect prin muzica!                                                   

Haideti, asadar sa cunoastem artista mai bine. Numele sau este Ozarchevici Renata Hortenzia (nume de scena O'Rena), a implinit recent 33 de ani si ne povesteste ca mereu a avut inclinatii artistice, inca din timpul liceului a activat intr-o trupa de teatru din Bistrita-Ridendo, avand ocazia sa-si imbunateasca abilitatile verbale si non-verbale de exprimare a emotiilor si chiar sa faca parte din trupa castigatoare a premiului Marul de aur.

 Ulterior, si-a definitivat studiile absolvind Facultatea de Medicina din Oradea-specializarea stomatologie. Intotdeauna a fost atrasa sa se exprime prin muzica, a inceput sa compuna initial poezie si proza mai mult in limba engleza si sa-si aduca aportul in sustinerea unui club de karaoke din Oradea.

 O viziune interesanta a artistei este ca fiecare piesa are identitatea autorului sau, astfel ca a fost motivata din ce in ce mai mult sa renunte la coveruri si sa isi compuna propriile piese, dorind ca publicul sa o cunoasca prin muzica sa. Incurajata fiind de un prieten apropriat care a crezut in ea mereu, a inceput sa compuna inca din 6 decembrie 2023 primele sale melodii, sa descopere ce inseamna din punct de vedere structural a-ti compune muzica si a gasi instrumentalul potrivit. 

Oh, baby este prima sa piesa lansata dar in prezent artista ne pregateste un album special 33&ME, versatil din punct de vedere al stilurilor muzicale abordate, cu accente r&b, indie r&b, cu influente blues, indie country, country rock, dorind sa provoace ascultatorii prin varietate si adaptabilitate.

A inceput orele de canto la Scoala Populara de Arte Bistrita, a intrat in contact ulterior cu domnul profesor Copaciu care a indrumat-o in continuare in pregatirea sa, acesta punand-o in contact cu producatorul muzical Andrei Piper din Mures, colaborarea cu acesta debutand initial in acest oras, ulterior acesta fiind cooptat de o casa de productie muzicala importanta din Bucuresti, astfel ca in prezent colaborarea artistei se imparte intre cele doua orase. O colaborare fructoasa si deosebita cu producatorul sau muzical care i-a oferit avantul necesar sa creada mai departe in visul sau, in ciuda piedicilor mentale pe care si le punea ca artista cu privire la varsta de debut, la genul muzical abordat sau stereotipurile fizice promovate in mediul artistic.

Va munci in continuare pentru a excela in compozitie muzicala pentru ea ca artista, dar si pentru alti artisti, alegerea liniei melodice si imbunatatirea abilitatilor sale vocale pentru ca muzica este ceea ce o implineste sufleteste si ii umple vasul creator.

In ceea ce priveste mantra sa, considera ca daca va oferi tot ce e mai bun din ea, Dumnezeu se va ocupa de restul iar oricat de imposibil pare un lucru de realizat, nu trebuie renuntat pentru ca visul iti apartine tie, nu celor din jur, doar tu poti munci pentru visul tau si doar tie trebuie sa iti demonstrezi ca poti reusi. Artista a avut deja si primele contacte cu scena, precum si cu un studio profesional, fiind determinata sa progreseze cat mai mult in aceasta directie, avand de altfel si sustinerea familiei care la randul sau a avut contacte si precocupari spre lumea artistica a muzicii, poeziei si artei.

Muzica umple goluri sufletesti, te face sa constientizezi si mai mult sinele tau interior si te conecteaza la un nivel ireal cu emotiile si trairile tale. Muzica pana la urma, e ca un pahar de vin dulce, sorbit la sfarsitul unei zile ploioase de vara cu cartea ta preferata in mana!

La multi ani, multe realizari si aripi intinse! Mi-a parut bine sa te regasesc, prin muzica de data aceasta!

R.O.X. 

 

L.I.F.T.

 

Interpretarea unui membru din public...

Un spectacol care impinge la limita suprarealismului conditionarile aduse individului intr-o societate guvernata de tipare si stereotipuri predefinite.

Pana unde pot merge incercarile unei persoane de a evada si sub ce forma manifestul interior se loveste de obstacole exterioare?

Cat efort este necesar pentru a dobandi o capacitate de autosustinere si asumare a individualitatii tale, pentru un pic de libertate autentica?

Mai bine spus, cand oboseste o persoana sa mai incerce autenticitatea in viata de zi cu zi?

Intr-un limbaj non-verbal exarcerbat si prin crearea unor simetrii comportamentale care reflecta si tendinta individului de adaptare, de supravietuire prin imitarea tiparelor care il inconjoara, cei trei dansatori din aceasta seara au reusit sa creeze dramatism si sa ofere un aspect perceptibil emotiilor umane. Efortul. Perseverenta. Avantul si curajul schimbarii. Obstacolele intalnite. Incercarile succesive. Oboseala. Frica. Lasitatea. Renuntarea si nu in ultimul rand abandonul.

Avand o abilitate expresiva extraordinara si o cursivitate a miscarilor, un curaj vocal de a exprima, cei trei protagonisti au reusit cu succes sa ofere impact publicului intr-un decor minimalist!

Multumim pentru efortul artistic de a determina publicul sa paseasca in afara liftului!

                                      

\

⚡️Coregrafia și Muzica: Fehér Ferenc

⚡️Performeri: Deák Zoltán, Szekrényes László, Veres Nagy Attila

⚡️Producția: M STUDIO

🔹Organizatori: Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița și Primaria

      Municipiului Bistrița

🔹Responsabil Stagiunea de Dans: Bianca Bor

✨Produs în 2018, spectacolul a fost prezentat în peste 20 de festivaluri

     naționale/internaționale

 

 

 

L.U.N.A

 

                                   www.kudika.ro

Lună plină, amăruie,

De dorință și pasiune,

De suspine și regrete,

De păcate și pedepse.

 

Lună plină de tentații,

Și ispite necurate,

Lună plină rătăcită,

De dorințe neîmplinite.

 

Lună plină de nopți albe,

De tăceri și gânduri multe,

De atingeri și emoții...

Și suflete haine...

 

Luna plină ispitește,

Ielele în dans le primește,

Cu farmece mă trezește...

Și se aruncă în jurul meu,

Ușor plutind, suflete

ademenind,

În mișcări necontrolate,

În parfumuri înflorate.

 

Lună plină și rotundă,

Tu te joci și cam îți place...

Rătăcești suflete în noapte,

Insomnia te citește,

Chipul tău ți-l dezvelește.

 

Lună plină, mult întârzii,

Răsăritul soarelui,

Astăzi ții cu orice preț,

În mii de gărzi,

Sfârșitul lumii

Să-l areți,

 

Și adorm într-un final,

Într-un vis adânc, departe,

Sub lumina lunii pline,

Cu emoții sublime.

 

Lună plină, ursitoare,

Te rog, să răspunzi la chemare,

Aruncă-mă în uitare,

Iar dacă nu, în mare,

Asemeni unei visătoare,

În plăsmuirile minții sale.

 

AMOR FATI

 

Să mă caut și să mă găsesc,

Să aparțin și să posed,

Să cuprind și să fiu cuprinsă,

De vâltori, de vânt, de falii cutremurate,

De fisuri neterminate,

De dorințe și vise,

De frici și avânturi curajoase,

De tentații și ispite,

De alegeri asumate.

Cu aripi neînfrînate,

De destin, în dansuri multe,

În sunete înalte, de sfârșit de lume,

Sau poate...

În începutul unor ecouri, mai îndepărtate,

A unor păci, demult uitate?

Fără acuze, nici chipuri resemnate,

Nu avem nevoie de războaie nepurtate,

Destine creionate,

Vă accept pe toate,

Cu binele și răul ce dansează în jurul meu,

Să aleg să cresc, să greșesc mai mereu,

Să alerg,

Căutând din greu,

Lumina ca un arhiereu,

Nădejea și curajul,

Iubirea și credința,

În locurile în care întunericul domnește,

Perpetuum ca un zeu,

Un amplu defileu.

Călătoria trebuie trăită,

Căci ea se termină mereu, ca un clișeu!

 

DIN EDEN...

 

Din Eden,

De aici, de sus,

Îmi ești cam cunoscut.

Cuprins în singurătatea ta,

Cu zâmbete ascunse,

Și multe măști convinse,

Cu sufletul închis în pumnii tăi cei strânși,

Ești amorțit, dar n-ai murit.

Dorințele ți s-au trezit.

La fel și temerile tale,

Cresc, monumental, se pare,

Că simți și poți iubi,

Te poartă pe alei de disperare.

Căci totul pare un revers, angos,

O fulgerare,

O rătăcire de moment

Sau poate un abandon,

Stingher, sentimental.

Să fii cuprins nu ți se pare.

Nu e normal, e o întâmplare.

Nu poate fi. Nu e real,

Nici scenariul ideal.

Căci sufletul întors pe dos,

E de regulă cam zgomotos.

Și ție deși îți cam place,

Să nu te asculți în capul tău,

Nu te complace.

Hai, în Eden-ul meu,

Trăiește și visează,

Alungă toate fricile,

Deschide toate ușile,

Dă voie simțurilor tale,

Să adune cenușile.

Să aprindă focul,

Mutând tot locul.

Din Eden, de aici, de sus,

E ceva tragic la tine,

Familiar și totodată,

O curiozitate încordată.

Din Eden, de aici, de sus...

Te aștept la un apus!

 

 

 

 

 

JE VOUS LAISSERAI DES MOTS...

Cum te simţi? Aud o voce stinsă, ce mi se adresează cu prietenie.

De parcă, s-ar fi sfârşit o dată lumea iar totul este ruine în jurul meu, dar încă trăiesc. Nu am murit. Mă plimb liniştită pe străzile pustii şi devastate, privind în jurul meu. Cred că este un fel de inerţie naturală în a continua în faţa durerii. Există un moment de calm şi linişte înainte de cele mai mari furtuni, şi imediat după. A continua în aceste momente pare chiar acceptabil şi chiar un curs normal al lucrurilor. Te priveşti din exterior şi parcă nu îţi vine să crezi că încă te mai plimbi cu aceiaşi nonşalanţă pe vechile străzi ale marilor oraşe. Marile oraşe în care nebunii şi visătorii nu mor niciodată. Marile oraşe în care cei mai normali dintre noi delapidează totul.

Am un simţ fin al observaţiei şi pot să fac evaluări corecte. Mă uit în stânga şi în dreapta şi nu îmi pot crede ochilor ce impact monumental poate crea o emoţie negativă în sufletul nostru, al oamenilor. Oamenii reacţionează diferit în faţa durerii, pierderii, fricii, dezamăgirii, dar toţi suntem egali în faţa morţii. Reversibil şi ireversibil. A muri fizic sau a muri în timp ce trăieşti? În orice caz, dincolo de capătul lumii, de un sfârşit de lume, alegerea este a noastră. Opreşte-te, controlează-ţi mintea şi emoţiile!

Nu am fugit niciodată de emoţii, dimpotrivă le-am provocat să vină la mine, să mă îmbete în nuanţele cele mai ample, de la extaz şi agonie, până la un abandon total într-un vârtej ameţitor. De altfel, aşa am şi ales să trăiesc şi să continui mereu. Aşa am ales şi oamenii din viaţa mea. Astăzi, stau la un pahar de vin cu tine, pentru că tu îmi creezi emoţii, bune, rele sau poate un amestec între ele!

Renunţare? Abandon? Un pic de frică care desăvârşeşte totul? O pierdere fizică a celor dragi sau poate mai multe? O pierdere a sinelui tău? Am înţeles că şi pierderile pot să fie de mai multe feluri dar toate au ceva în comun: durerea şi golul pe care îl lasă în urmă şi liniştea tulburătoare de după.

Frumoase ruine. Aici a lovit durerea, dincolo dezamăgirea, dincolo frica, dincolo tristeţea, dincolo pierderea.  Frumoase străzi. Multe clădiri înalte prăbuşite. Mult praf în aer şi multe fisuri. Drumuri lungi care par că nu se mai termină niciodată.

Dar nu fii prea aspru cu tine, eşti ceea ce eşti astăzi pentru că ai încercat şi vei fi, pentru că vei încerca în continuare!

Dar, stai, aici este în mod real oraşul meu! Eu îţi dau voie să intri sau nu. Eu ruinez şi tot eu construiesc. Cineva îmi spunea o dată că eu sunt păsărea pheonix. Ştiu că pare un clişeu dar nu a fost niciodată mai real ca şi acum.

Am o plăcere extraordinară în a incendia totul în jurul meu şi a reconstrui totul de la început cu speranţă, lumină şi bucurie, cu vindecarea mea dar şi a celor din jur. Un fel de visătoare care nu renunţă niciodată, care crede mereu şi mereu şi încearcă din nou şi din nou. Visătoarea, cu speranţa!

Să reamprentăm, deci totul pe aici. Ziduri înalte căzute, să se ridice, drumuri pustii să se umple, din fisuri să crească viaţă, speranţă şi noi începuturi! Clădiri înalte prăbuşite? Le înlocuim cu case mici, colorate, înconjurate de flori şi pline de râsete autentice, care pot străpunge cele mai dese păduri, până în luminişurile de la capătul lumii.

Drumuri lungi care nu se mai termină^? Aducem în zare, marea cea infinită, albastră cu valurile ce se sparg la ţărm şi scoicile prinse în naufragiu, mirosul sărat ce îţi inundă nările şi plimbările lungi de la malul mării. Aducem munţii înalţi ce brăzdează cu vârfurile lor cele mai îndepărtate orizonturi, mirosul puternic de răşină al bradului, potecile ce şerpuiesc pădurile umbroase într-o zi toridă de vară. Stingem eclipsa, zi cu zi.  

Să nu ai regrete şi să nu cazi pradă vreodată fricilor tale, căci tot ceea ce îţi doreşti se află dincolo de cele mai mari şi întunecate temeri ale tale! Să nu te opreşti şi citez din melodia auzită în surdină mereu: „decât peste mări şi mai departe, unde greierii cântă-n ierburi înalte, unde nu fug nici nebunii, unde-i capătul, spun unii, căci acolo e pentru noi începutul lumii”. 

Să nu te opreşti, să trăieşti, să iubeşti, să te accepţi şi să te ierţi, să fii mai bun! Să te îmbrăţişezi în fiecare zi cu bucuria şi speranţa unui nou început! Să încerci şi să tot încerci,  să crezi şi să tot crezi! Să nu te opreşti din a-ţi da voie să trăieşti! Zâmbeşte! Fericirea poate fi găsită chiar şi în cele mai întunecate vremuri, dacă îţi aduce aminte cineva cum să aprinzi lumina!

Sper să-ţi regăsesc veşnicia şi ţie, visătoare! Să nu uit să fiu eu cea care aprinde lumina pentru tine mereu, la fel şi pentru cei din jurul tău iar pentru cei care din nesăbuinţă le-am înecat farul cu valuri de mări agitate, îmi pare rău! Să ne iubim mai mult şi să ne iertăm unii pe alţii, să nu lăsăm întunericul să învingă lumina!

 

 

 

 

I DON’T KNOW...

 

I don’t know how to belong myself.

I loose in the people for whom I open doors,

In the sights that I see with wide-open eyes,

In the sounds that shutter my ears...

In the silence, in the noise, in hope and in despair.

In the smell of a close touch,

I don’t know how to dance among wishes and dreams, mind and soul,

Good and wrong.

To run or stay?

To hide or seek?

I don’t know how to choose dark over light, hate over love,

I’m stuck between shades of white and black and grey,

Still learning to mix them up.

And when I feel the fire, I let it burn...

I use no cold water to get the ash.

I just allow life to happen...

Because this is how I grow,

I always rise from the ash and carry on...

To see the sunsets as new beginings and the good prevailing around.

The new chances as empty sheets of paper, ready to be filled up with letters in ink,

I usually throw myself deeply into the waters...

Even if they are calm or stormy,

I just catch the wawes and learn to swim.

But I don’t loose the joy of the travell,

I always have faith and...

Make notes to myself:

That heaven can be a place on earth...

With people not throwing stones but flowers...

Not judging and hurting themselves,

With no traps of the evil.

But good shining from the lighthouse through the fog.

Guiding us in troubled times.

But I do get lost sometimes as I wander among people and feelings.

I often sit myself in front of the mirror...

And with naked soul I see...

That I don’t know how to belong myself,

To stand in front of the people with safe fences,

Not whole.

To be and offer by half.

And when I do get lost, I find myself again

And start writing...

Cause I don’t know any proper treatment, just to CREATE!

Art is chaos taken shape. (Pablo Picasso)

R.O.X.